Sfatul Agronomului
Sfaturi utile special pentru tine

Tratamentul pomilor fructiferi in perioada verii

Tratamentul pomilor fructiferi in perioada verii

Iata care sunt tratamentele necesare in livada, in sezonul cald, la principalele specii de pomi fructiferi.

livada pomi fructiferi

Ce tratamente aplicam in livada, in perioada verii

Tratamentele realizate in livada difera de la un anotimp la altul, sezonul cald favorizand aparitia unor boli ca rapanul si fainarea si atacul unor daunatori precum paduchele din San Jose, care poate fi intalnit in toate zonele tarii.

Care sunt principalele boli care apar la pomii fructiferi vara?

mar vara

Rapanul

Dintre bolile marului, rapanul, care ataca si perii, paducelul si scorusul, este poate cea mai grava, aceasta afectand frunzele, fructele, florile dar si lastarii, in cazul soiurilor sensibile, cum sunt Golden, Jonathan, Gala sau Granny Smith. Boala este cauzata de ciuperca Venturia inaequalis, care gaseste un mediu propice la temperaturi de peste 7 grade Celsius si precipitatii abundente. Rapanul poate debuta inca din primavara, insa boala devine cu adevarat agresiva in verile ploioase, cand merii isi pot pierde aproape in intregime frunzele.

Pe frunze, in special pe partea inferioara, boala se manifesta prin aparitia unor pete mai intai de culoare cenusie, apoi bruna, ajungandu-se pana la defolierea pomilor, in vara. Caderea frunzelor afecteaza si calitatea fructelor si duce la compromiterea productiei inclusiv pentru anul urmator.

La nivelul fructelor, petele sunt cafenii, de forma rotunda, iar efectele bolii sunt deformarea, craparea si deprecierea fructelor.

Cum combatem rapanul?

Rapanul poate fi combatut prin tratamente fitosanitare, insa la fel de importante sunt metodele de preventie, printre care plantarea pomilor intr-o zona neafectata sau alegerea unor soiuri rezistente la aceasta boala si indepartarea din livada a frunzelor si fructelor bolnave.

In ceea ce priveste tratamentele de protectie, produsele recomandate sunt fungicidele Ardent 50SC (concentratie: 0,013%), Antineea (0,2%), Bellis (0,053%), Champ 77 WG (0,2%), Clarinet (0,1%), Cuproxat Flowable (0,25%), Topsin 500 SC (0,14%), Dithane M-45 WP (0,2%), Luna Experience 400 SC (doza de 0,75 l/ha).

Fainarea

Fainarea este o boala a plantelor cauzata de ciuperci parazite, care se manifesta prin aparitia unui strat fainos, alb-cenusiu, la suprafata partilor bolnave (mai intai lastarii tineri, apoi frunzele, florile si fructele). Este frecvent intalnita la mar (Podosphaera leucotricha) si vita-de-vie.

In cazul marului, este una dintre cele mai grave boli, manifestandu-se in toate fazele de vegetatie, dar cu precadere la finalul lunii mai si inceputul lunii iunie. Fainarea poate aduce pagube importante, mai ales daca sunt atacate florile, care se usuca, si fructele.  

Cum combatem fainarea?

Multe dintre substantele recomandate pentru combaterea rapanului pot fi utilizate si impotriva fainarii, urmand insa recomandarile producatorilor. In scop preventiv, lastarii atinsi de infectie trebuie indepartati si distrusi prin ardere.

Este bine de stiut ca unele soiuri de mar au o rezistenta crescuta in fata acestei boli, printre ele numarandu-se Pionier si Romus.

Monilioza sau putrezirea fructelor

Aceasta boala, cauzata la randul ei de ciuperci (Monilinia fructigena, Monilinia fruticola si Monilinia laxa), afecteaza in primul rand samburoasele (prunul, caisul, piersicul, ciresul, visinul), dar si marul, parul sau gutuiul.

Se manifesta tarziu, cand fructele sunt deja coapte, sub forma unui putregai brun sau negru, ajungandu-se pana la mumificarea fructelor, care raman agatate in pom in perioada iernii, infectia fiind astfel transmisa de la un an la altul. Aparitia sa poate fi legata de prezenta rapanului, a viermelui merelor, albinelor sau furnicilor in livada, dar si de temperaturile usor ridicate, de pana la 25 grade Celsius.

Cum combatem monilioza?

In primul rand, prin igienizarea pomilor, un pas important fiind culegerea si distrugerea fructelor mumificate, toamna, cand se recolteaza.

Produsele recomandate pentru tratarea pomilor fructiferi atacati de monilioza sunt fungicidele pe baza de cupru, printre care Alcupral 50 PU (concentratie: 0,2%), Curpoxat Flowable (0,35%), Champ 77 WG, Triumf.

Putregaiul pielos al fructelor

Phytophthora cactorum este o boala care ataca tulpina, ramurile si fructele pomilor fructiferi, in conditii de umezeala crescuta in sol. Este adesea intalnita in cazul capsunului, partile atacate devenind moi si usor de indepartat. Boala se manifesta si prin caderea frunzelor si fructe care stagneaza.

Cum combatem putregaiul pielos al fructelor?

Printre produsele recomandate se numara Champ 77 WG (30 g la 15 L apa), Coppermax (30 g in 15 L apa) si Aliette 80 WG (concentratie: 0,3 %).

tratamentul pomilor fructiferi

Care sunt principalii daunatori care ataca pomii fructiferi vara?

Paduchele din San Jose

Unul dintre cei mai raspanditi si mai rezistenti daunatori, paduchele din San Jose (Quadraspidiosus perniciosus) paraziteaza peste 200 de specii de plante, dintre pomii fructiferi preferand marul, parul, prunul, ciresul, visininul, piersicul si caisul.

Acesta colonizeaza planta, in special ramurile, frunzele si fructele si ii provoaca uscarea in cativa ani. Fructele stagneaza si capata un aspect neplacut, care le dimineaza valoarea de piata.

Cum combatem paduchele din San Jose?

Paduchele din San Jose este dificil de combatut, insecticidele fiind aplicate in diferite stadii de dezvoltare. Printre produsele recomandate pentru a proteja plantele se afla Calypso 480SC (concentratie: 0,02%), Pyrinex Quick (0,1%), Decis Mega (0,015%),

Nurelle D (0,08%), Actara si Movento 100 SC.

Paduchii testosi

Paduchele din San Jose este doar unul dintre asa-numitii “paduchi testosi” – specii de insecte care formeaza un scut protector (teasta) de diferite culori si care ataca atat pomii fructiferi, cat si arbustii ornamentali. Acestia se hranesc cu seva din tesuturile plantelor pe care le paraziteaza, injectandu-le, in acelasi timp, saliva toxica.

Cum combatem paduchii testosi?

Tratamentele utilizate sunt aceleasi ca in cazul celor folosite pentru combaterea paduchelui din San Jose, in conformitate cu recomandarile producatorilor.

Pomicultorii interesati sa infiinteze o livada, sa isi extinda suprafata cultivata sau sa achizitioneze utilaje agricole pot apela la diferite solutii de finantare agricola.