Stiri si noutati
Fii la curent cu cele mai noi stiri din agricultura

APIA atentioneaza fermierii asupra respectarii normelor de mediu si sanatate publica

31 august 2015

Conform precizarilor APIA, acordarea schemelor de plati directe si a ajutoarelor nationale tranzitorii din cadrul Pilonului I al Politicii Agricole Comune si a anumitor plati din cadrul masurilor de dezvoltare rurala (Pilonul al II-lea) se face doar catre fermierii care respecta normele obligatorii in domeniul mediului, schimbari climatice, bunele conditii agricole ale terenurilor, al sanatatii publice, a animalelor si a plantelor, precum si al bunastarii animalelor.

Aceste cerinte sunt conforme cu art. 93, alin. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 si cu Anexa II la prezentul regulament, fiind inclusa in domeniul „Sanatate publica, sanatatea animalelor si sanatatea plantelor”. Fermierii care depoziteaza, manipuleaza si utilizeaza produse pentru protectia plantelor trebuie sa respecte inclusiv SMR 10 – Introducerea pe piata a produselor de protectie a plantelor, astfel:

    1. Sa utilizeze numai produse de protectie a plantelor omologate de Comisia Nationala de Omologare a Produselor de Protectie a Plantelor, care se regasesc in baza de date PEST-EXPERT.

    2. Sa utilizeze produsele de protectie a plantelor doar in scopul pentru care acestea au fost omologate si numai in conformitate cu instructiunile de utilizare.

    3. Produsele de protectie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) si toxice (T) vor fi utilizate numai de persoanele juridice care detin autorizatie pentru utilizarea lor, emisa de unitatea fitosanitara din raza teritoriala in care isi desfasoara activitatea.

    4. Sa nu aplice tratamente cu produse de protectie a plantelor in zonele de protectie a resurselor de apa, in zonele de protectie sanitara si ecologica, precum si in alte zone protejate stabilite in conditiile legii.

    5. Sa respecte conditiile de depozitare, manipulare si utilizare a produselor de protectie a plantelor in exploatatiile agricole asa cum sunt prevazute la capitolul VI, pct. 6.3 – 6.6 din Codul de bune practici in ferma, aprobat prin Ordinul ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 1234/2006.

    6. Sa pastreze, pentru o perioada de cel putin 3 ani, documentele de evidenta contabila a produselor de protectie a plantelor depozitate si utilizate in exploatatie, precum si Registrul de evidenta a tratamentelor cu produse de protectie a plantelor.

Fermierul va tine evidenta la zi, dupa efectuarea fiecarui tratament, prin completarea la zi a unui registru, dupa modelul disponibil pe site-ul APIA, care contine informatii de identificare pentru cultura, parcela, tratamente efectuate, doze etc.

Nerespectarea de catre fermieri a normelor de eco-conditionalitate conduce la aplicarea sanctiunilor administrative, prin reducerea cuantumului total al platilor sau excluderea de la intreaga suma a schemelor de plati directe, a ajutoarelor nationale tranzitorii, care au fost acordate sau urmeaza a fi acordate beneficiarului respectiv in legatura cu cererile de ajutor pe care acesta le-a transmis sau urmeaza sa le transmita in cursul anului calendaristic in care a avut loc constatarea din una sau mai multe scheme de sprijin si se poate aplica pentru unul sau mai multi ani calendaristici.