Stiri si noutati
Fii la curent cu cele mai noi stiri din agricultura

Carnea de capra si oaie aduce noi oportunitati de export

20 februarie 2018

Inca de la inceputul anului, Comisia Europeana a anuntat cresterea bugetului alocat activitatilor de marketing agricol, atat pentru piata interna, cat si pentru export in afara EU.

Suma alocata programelor de promovare eligibile pentru cofinantarea UE, in anul 2018 este de 179,1 milioane euro, cu 37,1 milioane euro mai mult fata de bugetul din 2017. Campania 2018 vine cu o noutate, reprezentata de programele de informare si promovare de pe piata UE, destinate sa evidentieze aspectul durabil al productiei de carne de oaie si capra, care este considerat cel mai extins sistem de productie animaliera si care joaca un rol important in protejarea naturii si pastrarea biodiversitatii. Romania ocupa locul 4 in Europa ca efective de oi si capre cu cca 11358,6 mii capete in 2016, conform Institutului National de Statistica. Cifra arata o crestere de 108% fata de 2015 si totodata interesul in crestere acordat de fermierii romani acestor specii. Daca tendinta se va pastra, oportunitatile de export vor fi considerabile.
Exportul are insa nevoie de actiuni de marketing si promovare, iar in acest sens programele cofinantate de EU sunt cea mai buna solutie. Bugetul alocat sectorului carnii de ovine si caprine este de 6 milioane euro, din care 2 milioane euro sunt prevazute pentru programele simple si 4 milioane euro sunt destinate programelor multinationale. Programele pot fi depuse de organizatiile profesionale si interprofesionale ale sectorului, reprezentative la nivel national, grupuri si organizatii de producatori, precum si organisme din sectorul agroalimentar care au ca obiectiv activitatile de promovare. Solicitantii pot propune doua tipuri de programe: programele simple si programele multinationale. Programele simple pot fi depuse de una sau mai multe organizatii din aceeasi tara a Uniunii Europene. Programele multinationale provin de la cel putin doua organizatii nationale din cel putin doua state membre sau din una sau mai multe organizatii europene.
Scopul acestora este de a creste numarul de activitati destinate tarilor terte, in care exista cel mai mare potential de dezvoltare, dar si de a informa consumatorii de pe piata interna cu privire la standardele ridicate ale produselor UE, respectiv diferitele sisteme si etichete ale UE privind calitatea (denumirea de origine protejata − DOP, indicatia geografica protejata − IGP, specialitatea traditionala garantata − STG). Pentru mai multe informatii accesati http://www.madr.ro/promovare-produselor-agricole/campania-de-promovare-2018.html