Stiri si noutati
Fii la curent cu cele mai noi stiri din agricultura

Despagubirile pentru seceta costa Romania cat reabilitarea sistemului de irigatii

31 august 2015

Despagubirile acordate fermierilor de autoritati in ultimii cei mai secetosi ani ar fi acoperit valoarea investitiei in reabilitarea sistemului de irigatii, conform unor evaluari recente ale Ministerului Agriculturii citate de Mediafax. Spre exemplu, doar in 2007, unul dintre cei mai secetosi ani, despagubirile au atins cifra de 370 milioane euro, iar Romania ar avea nevoie de cca 1 miliard de euro pentru repunerea in practica a infrastructurii de irigatii.

Evident, cerintele sunt mult mai mari, insa aceasta suma ar acoperi nevoile critice si ar indeparta efectele secetei. La nivel strategic, doar realizarea canalului Siret-Baragan ar necesita o investitie totala de 12 miliarde de euro, insa ar duce la irigarea a peste 450.000 de hectare, ceea ce ar fi un castig major pentru agricultura romaneasca. Mai mult, aceasta investitie ar genera si alte oportunitati, legate de transportul marfurilor si combaterea inundatiilor.

Pe de alta parte, Ministerul Agriculturii considera ca, in mod curent, irigatiile in Romania sunt foarte scumpe, din cauza infrastructurii, atat la nivelul canalelor, cat si al statiilor de pompare. Astfel, peste 80% din pretul apei utilizate in agricultura reprezinta energia electrica consumata de motopompe.

Chiar si in urma reducerii din 2011 a pretului energiei, apa pentru irigatii ramane scumpa din cauza infrastructurii din anii ’70. Sistemul national de irigatii are nevoie de o infuzie foarte mare de capital, cu ajutorul caruia sa se gaseasca noi metode de extindere a zonelor irigabile, de reducere a costurilor prin folosirea unor motopompe performante, dar si a irigatiilor gravitationale. La nivel national, sistemele de irigatii acopera cca 10% din terenul agricol, in multe cazuri fermierii neavand posibilitatea de a exploata acest sistem, din cauza costurilor prea mari.