Stiri si noutati
Fii la curent cu cele mai noi stiri din agricultura

Uniunea Europeana ar putea deveni principala sursa globala de alimente

11 ianuarie 2018

Un raport publicat de Comisia Europeana la finele anului 2017 arata ca pe termen lung, agricultura europeana are sanse sa devina principala sursa globala de alimente. Pe fondul cresterii cererii globale dar si a consumului intern, fermierii europeni vor putea produce si exporta mai mult.
Productia de cereale va creste cu peste 341 milioane tone anual pana in 2030, insa cererea va ramane ridicata si va genera cresteri ale preturilor de la o valoare medie de 170 eur/tona catre 194 eur/tona.
Productia de zahar va creste considerabil, cu peste 12% anual, insa pe fondul scaderii cu 5% a consumului intern, zaharul european va merge preponderent catre export. Evolutii similare vor inregistra si productiile de mere, uleiuri vegetale, vin etc. Pana in 2030, Europa va acoperi peste 30% din importurile globale de lapte, branza si unt, cu o crestere anuala constanta a productiei de cca 1% (1.4 milioane tone). Consumul global de carne va creste cu 14% pana in 2030, ceea ce reprezinta una dintre principalele oportunitati pentru fermierii europeni. In mod curent, 90% din productia de carne a EU merge catre consumul intern. Cele mai mari rate de crestere vor fi inregistrate la nivelul cererii pentru carne de porc si pui (cca 18% anual). In acest context, vom asista la contrarea unor programe tot mai clare de sustinere a exporturilor, care vor include atat finantare cat si suport logistic si de marketing. Programe precum „Enjoy, Its from Europe” reprezinta si pentru antreprenorii romani o cale simpla de iesire pe pietele externe, atat cu materii prime cat si cu produse finite.

Raportul EU poate fi descarcat la https://ec.europa.eu/agriculture/sites/agriculture/files/markets-and-prices/medium-term-outlook/2017/2017-fullrep_en.pdf