Ziarul Agricultorilor
Te tinem la zi cu cele mai noi tendinte in agricultura

Profil de fermier: Radu Soldubanu

În 2005, Radu Soldubanu, absolvent al Institutului Agronomic Timişoara, a înţeles ce oportunităţi există în agricultură şi a înfiinţat „Agro Radu SRL”, cu sediul în comuna Păuleşti, Satu Mare. Astăzi, împreună cu fiii săi, Răzvan (29 de ani, inginer agronom) şi Tudor (28 de ani, medic veterinar), administrează peste 800 de hectare, o reţea de silozuri, precum şi o fermă de bovine. Iată că este posibil şi în România să creşti o afacere dacă ai idei bune, oameni de încredere şi parteneri de afaceri care să te susţină. Compania s-a dezvoltat în etape, pe baza investiţiilor făcute cu fonduri nerambursabile şi cu credite bancare.

Am accesat mai multe fonduri europene pentru a reuşi să ajungem la acest nivel de dezvoltare. În primii ani de activitate aceste investiţii au mers către culturi şi utilaje agricole. Începând cu 2012, deoarece suprafeţele cultivate au crescut, am investit într-un sistem de silozuri. Acesta a fost extins în 2015, iar o altă etapă de extindere este în derulare. În mod curent avem trei silozuri, cu o capacitate de peste 15.000 de tone şi un uscător. În 2010 am înfiinţat şi o firmă de medicină veterinară, iar în 2016 am investit peste 650.000 de lei într-un centru de creştere a viţeilor, cu o capacitate de 140 de capete,” afirmă Radu Soldubanu, administratorul „Agro Radu SRL”.

Pentru orice om de afaceri cu planuri de dezvoltare, capitalul şi relaţia cu banca sunt elemente critice. Achiziţionarea terenurilor agricole, a utilajelor, construirea unor facilităţi de depozitare şi procesare reprezintă investiţii semnificative, care de cele mai multe ori nu pot fi susţinute din fonduri proprii. În toamna anului trecut, cu ajutor din partea Băncii Transilvania, „Agro Radu” şi-a împrospătat parcul de utilaje, iar acum ferma beneficiază de un tractor nou, alături de un compactor, discuitor şi un tăvălug. Compania a investit permanent în utilaje de calitate, pentru a avea un nivel mare de productivitate şi a oferi operatorilor condiţii bune de muncă.

Nu întotdeauna am avut acces la fonduri nerambursabile, însă nu am renunţat la proiecte şi le-am finanţat prin linii de credite. Pentru că dobânzile au scăzut, cum am constatat în ultimii 2-3 ani, am avut curajul să susţinem proiecte mai mari, iar Banca Transilvania ne-a acordat încrederea necesară. Avem credite deschise pentru finanţarea activităţii curente, dar şi de investiţii, iar rulajul cu banca depăşeşte 3 milioane de lei, ” mai afirmă Radu Soldubanu.

Pe termen lung, planurile lui Radu Soldubanu includ creşterea suprafeţelor agricole exploatate, dar şi construirea unui sistem complet, care să asigure producerea furajelor de bază pentru creşterea animalelor, procesarea cărnii şi vânzarea acesteia către consumatori.

Octombrie